Tradiții de Anul Nou

Tradiții de Anul Nou
30.12.2022

Noul an este întotdeauna un simbol al reînnoirii și al schimbărilor. Nu de puține ori, ajungem să ne dorim să ne îmbunătățim viața prin alegeri raționale și mult mai benefice nouă, pe care le putem pune în aplicare în anul ce vine. În țara noastră, această trecere este deseori acompaniată de variate obiceiuri și tradiții, care se păstrează cel mai pregnant în zonele rurale.

Care este istoria tradițiilor de Anul Nou?

După finalizarea Crăciunului, sărbătoarea cel mai des așteptată de oameni este cea a trecerii în Anul Nou. În momentul în care ceasul anunță miezul nopții pe data de 1 ianuarie, ne putem bucura de începerea noului an, respectiv a noilor posibilități de a fi mai buni și de a ne bucura de noi șanse. Un aspect interesant al acestui fapt este că noul an este sărbătorit în fiecare colț al lumii în momente diferite și sub tradiții destul de greu de comparat. Spre exemplu, în Brazilia oamenii aprind lumânări și merg la lacuri sau la râuri, unde aruncă flori albe în semn de ofrandă oferită Reginei Oceanului. Pe de altă parte, în Rusia în fiecare an este plantat un copac în adâncul lacului Baikal, de către doi scafandri pricepuți.

Care sunt tradițiile de Anul Nou în țara noastră?

Potrivit scrierilor, obiceiurile puse în practică în noaptea dintre 31 decembrie spre 1 ianuarie erau ceva mai diferite. La rândul lor, ele purtau numele de „îngropatul anului”, întrucât constau într-un ceremonial funerar realizat de antichitatea geto-dacă, cu scopul de a sărbători moarte și renașterea Anului, care este totodată și primul zeu al omenirii.

Există diverse superstiții și obiceiuri puse în practică pe diverse teritorii românești. Spre exemplu, anumiți românii consumă 7 sau 12 boabe de struguri la miezul nopții, un păstrăv, dovleac sau chiar crenvurști.

Peștele este preponderent consumat în zone precum Tulcea, Galați, Brăila și Constanța, întrucât aceste areale au acces facil la apă. Cei care locuiesc la munte consumă preponderent păstrăv, dat fiind faptul că accesul la apă nu este atât de ușor.

Ce semnifică tradiția dovleacului?

Tradiția dovleacului presupune ca acesta să fie spart și să se numere bucățile rezultate. În cazul în care dovleacul se împrăștie în mai mult de trei bucăți, familia se va bucura de bunăstare și fericire pe tot parcursul anului. De asemenea, în cazul în care semințele lui vor fi împrăștiate, acesta este un simbol al bogăției. Însă, dovleacul care este stricat pe interior reprezintă un semn că un membru al familiei se va confrunta cu o boală.

Ce alte tradiții există în țara noastră?

Printre cele mai cunoscute tradiții de Anul Nou practicate în România sunt mersul cu capra, dansul ursului, plugușorul și chiar sărutul sub vâsc. Spre deosebire de celelalte tradiții, acestea aduc noroc, veselie, fericire, dragoste și optimism în fiecare casă. De altfel, noul an este un îndemn la speranță și la gânduri bune, semn că lucrurile pot să ia o întorsătură fericită și îmbucurătoare, atunci când avem credință și încredere că totul va fi bine.

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.