Ritualuri și tradiții pentru servirea ceaiului

Ritualuri și tradiții pentru servirea ceaiului
08.10.2022

Fiecare cultură este diferită, iar acest lucru ne arată cât de frumoasă este întreaga lume. În multe colțuri, vei putea găsi un ritual special pentru ceai, acesta reprezentând un gest cultural care face parte dintr-o tradiție străveche. În cazul în care ai mai auzit până acum expresia „ritualul ceaiului”, te va interesa să cunoști faptul că acest lucru se traduce prin „apă caldă pentru ceai”. Cu scopul de a veni în ajutorul tău și de a expune câteva dintre aceste mistere, am pus la punct pentru tine un ghid cuprinzător cu privire la ritualurile și tradițiile aferente servirii ceaiului!

1. Istoria ceaiului

Din punct de vedere statistic, ceaiul este o băutură foarte des consumată în lume, regăsindu-se pe al doilea loc, în urma apei. Potrivit studiilor, în fiecare secundă 36.000 de cești de ceai sunt consumate, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că în fiecare an se consumă până la 1.200 de miliarde de cești de ceai. Printre țările puternic producătoare de ceai se numără Kenya, India, China și Sri Lanka. În aceeași categorie se numără și Coreea de Sud, Japonia și Taiwan, mulțumită varietății extrem de bogate de arome.

Istoria ceaiului este cunoscută de mai bine de 5000 de ani. Aceasta a debutat în China și a fost inițial promovată de călugări.

2. Ceaiul în Orientul îndepărtat

La ora actuală, ritualul pentru servirea ceaiului în China poartă numele de „Gong Fu Cha”. În traducere liberă, această expresie denotă ideea de „a-ți lua timp pentru ceai”. Aceste câteva minute au rolul de a relaxa corpul și de a destinde mintea, astfel încât organismul să aibă parte de ceea ce are nevoie. În general, în special în India, ceaiul este obținut prin infuzarea în lapte în fierbere a frunzelor, care sunt lăsate pe foc o perioadă de până la cinci minute. Temperatura optimă este de 95°C, iar ceaiul astfel rezultat este băut direct din cești de teracotă, dis-de-dimineață.

3. Ceaiul înseamnă contemplație

Fie că vrei să te bucuri de câteva minute de liniște la tine acasă sau să oferi un cadou plăcut prietenilor tăi, ceaiul poate să îi ajute să își descopere o nouă bucurie a vieții. Cadouri portelan (giftexpress.ro) sunt ideale pentru zile de naștere, aniversări sau cu ocazia oricăror altor evenimente, capabile să înfrumusețeze ziua persoanelor apropiate din viața noastră.

Spre exemplu, ritualul ceaiului din Orient are mai mult un rol de contemplație și de meditație, fiind o perioadă optimă pentru ca persoanele în cauză să se poată bucura de câteva minute de liniște. Spre exemplu, ritualul presupune curățarea completă a suprafețelor, astfel exprimând puritatea. Chiar înainte de a savura ceaiul, se oferă o gustare ușoară, în conformitate cu sezonul existent. De asemenea, decorul este unul bogat, deseori cu boluri negre și roșii, alături de o vază de bambus. Nu uita ca și hainele tale să fie curate și simple, iar dacă vrei să ai parte de o experiență orientală, îți recomandăm să porți un kimono.

Bucură-te de posibilitatea de a avea parte de un ritual complex și de tradiții impunătoare pentru servirea ceaiului!

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.